Cei care mă cunosc știu că nu prea le am cu filmele și că de cele mai multe ori răspunsul la întrebările care încep cu „Ai văzut…” e „nu”. Așa că bănuiesc că nu surprinde pe nimeni că nu auzisem de Jean-Luc Godard și de filmele lui. În plus, nici cu francezii n-am prea avut tangențe (dincolo de Jules Verne, Alexandre Dumas (tatăl) și Arsène Lupin).
Lumea e obositor de complexă și soluțiile nu sunt sigure, corelațiile nu sunt clare.
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Nu cred că e un secret pentru nimeni că anii de facultate și de masterat m-au dezamăgit enorm. De exemplu, nu știu care a fost eminența cenușie care a decretat că studenții de anul I de la masteratul de studii culturale britanice vor face cursurile de anul II, urmând să le facă pe cele de anul I de-abia în anul următor – însă mișcarea n-a fost de natură să mă impresioneze pozitiv.
Nu mi se întâmplă des să-mi dau seama din primele pagini ale unei cărți că vreau s-o pun pe „raftul” favoritelor. Se întâmplă ca o poveste să înceapă foarte promițător și să se piardă pe parcurs; se întâmplă și să pară mai interesantă din rezumat decât e de fapt; sau ca, dimpotrivă, ceva care nu pare să ducă nicăieri să se lege într-un mod surprinzător de bun.
În mod normal, dacă ai vrea să te duci și să discuți cu niște vârfuri intelectuale, ai putea să dai o raită prin universități, pentru că acolo se strâng oamenii care-și dedică viața studiului. Acolo găsești doctoranzi care se specializează în tot felul de lucruri complicate, acolo găsești profesori care s-au specializat deja în tot felul de lucruri complicate și acum se ocupă cu cercetarea, acolo au loc schimburi de idei, acolo se fac proiecte interesante, acolo educația e pe primul loc.