Dacă citești o carte, e normal să ai o opinie despre ea. Iar dacă ai o opinie, nu trebuie să fii super-cult ca să le-o comunici și altora. Poți să spui despre carte că e _bună _sau proastă. Poți să spui că e _genială _sau o porcărie. E ok – e literatură, nu știință. Putem citi același text, dar ne impresionează lucruri diferite la el.

Cineva îmi spunea zilele astea că e de mirare că n-avem mai mulți scriitori tineri, care să scrie romane mișto, povești mișto, cărți pe care ai vrea să le citești.

Din când în când, văd că reapare pe net o poveste de suflet despre triburi primitive care au mai multă inimă decât noi. Povestea zice așa: există un trib în Africa în care vârsta copilului nu se numără de la ziua în care s-a născut, ci din ziua în care a fost conceput în mintea mamei lui. Mama decide că vrea un copil, se duce în junglă și stă sub un copac și ascultă până când percepe un cântec, apoi îl învață și pe tată acel cântec.

Era o zi atât de mohorâtă și plictisitoare încât elevii de la ora de istorie a lui Vasilovici trecuseră dincolo de moleșeală și începuseră să dea semne de nerăbdare și nervozitate. Erau niște mici insomniaci, prea disperați să doarmă ca să și lipească geană de geană.

Aveam Ubik de Philip K. Dick în bibliotecă – Nemira, ediția a doua revizuită din 2006, tradusă în 1994 de Ștefan Ghidoveanu (al cărui nume îmi suna ușor cunoscut). Pentru că Eftimie zicea că e mișto și am presupus că vorbește de varianta tradusă – și am mai auzit recomandarea și la alții.

O chestie care mă scoate din sărite la cei care joacă League of Legends și comentează la postările de pe site-ul oficial e că vor chestii gratis. Cât mai multe. Cât mai des. Tot timpul, dacă se poate. Totul, dacă se poate.

Există mai multe probleme în viață al căror simptom sunt citatele super-optimiste pe Facebook și mersul la seminarii ținute de habarniști sau la workshop-uri ținute de indivizi zâmbitori care n-au multe de oferit în afară de zâmbetul respectiv. Printre ele:

Ne-am făcut cont pe Netflix cam atunci când i-au dat drumul. Ne-am uitat ce seriale erau pe acolo, am început să ne uităm la Jessica Jones, pentru că auzisem că ar merita. Am văzut toate cele 13 episoade într-o săptămână, moment în care mi-am dat seama de două lucruri:

Am visat nu demult că vizitam o colegă la noul loc de muncă. Ea de obicei e traducătoare, dar acum era cercetătoare junioară pe o stație spațială enormă care orbita în jurul soarelui.

Am primit o recomandare de carte, Călători străini în Țările Române, vol. 1 care se găsește gratuit pe site-ul bibliotecii digitale a Bucureștilor. Ceea ce e excelent, doar că formatul e pdf, ceea ce înseamnă că e greu de citit. Paginile sunt mari, nu pot fi modificate, nu pot să-mi trimit cartea pe Kindle, nu pot s-o citesc ușor de pe tabletă, dacă o dau cu copy-paste văd tot felul de bazaconii.