Ghid de scris e-mailuri (pentru PR-iști și experți în social media)
„Bună ziua,” – Acesta este un salut standard. Se folosește la începutul unui e-mail. Nu înseamnă mare lucru, dar este politicos.
„Bună ziua,” – Acesta este un salut standard. Se folosește la începutul unui e-mail. Nu înseamnă mare lucru, dar este politicos.
Am auzit că azi a fost arestat Gregorian Bivolaru, la un târg de carte (sau de carte veche?) din Paris. Prima oară am crezut că e un banc, că iar au dat un rateu jurnaliștii noștri, dar articolele, sărace în informații cum sunt, sunt ilustrate cu o poză cu el arătând ca un moșulică ramolit.
Am descoperit că am un nou dușman de moarte prin librării: Editura Paladin. În primul și-n primul rând, au cărți frumoase, de ți-e mai mare dragul să le iei în mână și să le răsfoiești (dacă nu cumva sunt sigilate în plastic – și atunci, asta e). În al doilea rând, au cărți destul de ieftine. În al treilea rând, au cărți care par foarte interesante.
Am văzut articolul ăsta la zoso. Pe scurt, zice așa: materiile care țin de talent (gen muzică, desen etc.) ar trebui să fie opționale, nu obligatorii, că poate n-are copilul talent și degeaba e chinuit cu desenul.
Azi am zis că iau Flash-uri din sens opus, cartea lui Marian Godină – știți voi, polițistul ăla brașovean de care tot vorbește lumea că e simpatic.
Există texte pe care le-aș pune pe Facebook (și uneori le mai pun), dar apoi îmi dau seama că se pierd în negura uitării. Așa că pun unele dintre ele aici.
Eu n-am scris până acum o recenzie efectivă la Solenoid, cea mai nouă carte a lui Mircea Cărtărescu. Am scris însă un articol în care râdeam puțin de marketingul făcut în jurul cărții și de laudele care i-au fost aduse – articol care apare pe primele poziții în Google când cauți „recenzie Solenoid”. Evident, pentru că Google are mereu dreptate, am aflat din comentarii că am scris recenzia înainte de a citi cartea.
Azi-noapte am visat că maică-mea mă invitase într-o excursie în China, doar că ea n-avea timp să se ducă la Ambasada Chinei să ia vizele, așa că m-a trimis pe mine. Dacă stau să mă gândesc la ce a urmat, sunt sigură că știa ea ce știa și că ar fi avut timp, dar s-a ferit cu șiretenie de o soartă dificilă.
Am ceva de mărturisit: sunt genul de persoană care nu se gândește la nuntă cu prea mult entuziasm.
Tocmai au sunat niște zăpăciți la ușă, că sunt din partea Bisericii și strâng semnături pentru o petiție pentru schimbarea articolului 48 din Constituție. Știți despre ce e vorba?