Ne uitam la unul dintre meciurile de la Mondialele League of Legends, în care SKT îi bătea măr pe AHQ. La final i se ia interviu lui Faker, jucătorul de pe culoarul din mijloc de la SKT, să-l întrebe dacă o să-i bată la fel de rău și pe cei de la Origen, din Europa. Interpreta îi traduce întrebarea, el începe și vorbește și vorbește.

S-a dat legea conform căreia magazinele trebuie să aibă pe rafturi cel puțin 51% produse românești, așa că acum e din nou subiect „fierbinte” ăsta cu produsele autohtone și consumatul local. Pentru că altfel, de felul lui, subiectul e mai vechi.

Există un scriitor român care susține că și-a vândut cartea în draci în România, că a fost precomandată în nu știu câte mii de exemplare. Precomanda înseamnă, în țările civilizate, că oamenii aud că se va scoate o carte și își doresc atât de tare s-o aibă cât mai repede încât o comandă din timp, să fie siguri că ajunge la ei.

Uneori cel mai greu lucru când tragi cu urechea la conversațiile celor din jur e să nu pufnești într-un râs cu lacrimi care să-i perturbe pe cei care discută. În speță, am auzit doi dezvoltatori personali pe la vreo 30-40 de ani stând la discuții – unul pe calea inimii (și a femeilor!), celălalt pe calea minții.

Mai demult discutam cu taică-miu care, la fel ca majoritatea persoanelor din România, știe ceva engleză, despre ce fac la muncă și cu ce mă mai ocup. Și la un moment dat mi-a zis:

Black Mass e un film cu gangsteri. E un film care are atâția gangsteri încât nu-și mai bate capul să aibă o poveste care să mă prindă sau personaje de care să-mi pese. Gangsterii bat apa în piuă despre loialitate, ceea ce generic, foarte generic și după ce e generic, continuă să fie generic.

O dată la câteva luni, văd câte un articol în care cineva gen zoso vine și pomenește că românii nu prea plătesc cu cardul când își comandă ceva online. Chiar și de la eMag, care, vorba aia, sunt de încredere.

Ieri a fost Ziua internațională a cafelei, sărbătorită în multe țări, printre care păsămite și România. Lucru pe care l-am aflat ieri seară, după multe peripeții.

Da, și pireu, și piure sunt forme acceptate ale cuvântului.

Stăteam și lucram când mi-a trecut prin minte că m-aș întoarce pe o anumită străduță de pe docuri, unde erau tot felul de restaurante șic înghesuite unele în altele, o cafenea modernă menită să ia ochii turiștilor, bărulețe retro, ușor prăfuite, ceva localuri asiatice pitite între clădiri și un aer nu foarte îngrijit, dar pitoresc.