Se face că mi-a venit un colet sâmbătă, mai devreme decât mă așteptam. Și se face că nu eram acasă, pentru că eram la film, iar curierul a sunat din fața ușii, apoi mi-a trimis mesaj că nu m-a găsit (cele două încercări nereușite de a da de mine au fost la un minut distanță). L-am sunat înapoi, a explicat că va încerca să-l ia, dar e plin tot sediul de colete și nu crede că va reuși să ajungă la el.
Cred că am mai zis în câteva rânduri că am o pasiune pentru puzzle-uri. Dimensiunea standard pe care o prefer e de o mie de piese: distracție de vreo zi sau două, numai bună pentru un weekend în care am chef să ascult o carte audio sau podcast-ul ICR (nu, nu cei finanțați de Stat).
Țineți minte cum ziceam eu prin iunie că monedele de 1 ban ar trebui desființate? Pentru că nu le vrea nimeni. Ei, bine, după multe ture făcute pe la Mega Image și multe monede de 1 ban primite de la ei fără ca eu să-i fi înjurat de mamă, m-am dus azi cu monedele la mine să cumpăr o pâine, care e 2 lei și 88 de bani, conform prețului de pe raft.
Stăteam și mă gândeam zilele astea la niște articole peste care le scriu bloggerii profesioniști din când în când, în care justifică advertorialele cu tot felul de explicații despre investiții financiare și de timp. Dar sincer? Mi se pare că lucrurile stau mai simplu. Dacă ești amator, n-ai cum să aloci aceleași resurse ca un profesionist. Dacă muncești mult, nu mai investești în hobby. Dacă vrei să te relaxezi, ajungi să preferi o plimbare, o discuție cu un prieten sau o carte bună unui hobby care e momentan neatrăgător.
Acum mai bine de un an m-a contactat cineva de la o firmă mare de traduceri, cu un text care spunea cam așa ceva (dar mai profesionist): „Salut, am văzut că ești traducătoare, am văzut că te joci pe calculator – nu vrei să traduci jocuri pentru noi?” Evident că răspunsul a fost „Ba da.” Altfel nu scriam articolul de azi.
Hai să ne uităm la un screenshot al unui articol peste care am dat nu demult:
Unul dintre serialele la care mă uitam la începutul anilor 2000 era Gilmore Girls – nu mai țin minte pe ce canal era, dar l-au tot dat la TV și am rămas cu impresii foarte bune despre el. Dialoguri rapide și amuzante, un orășal american absurd, protagoniste simpatice și faze memorabile, pe care le puteam semi-cita din memorie la ani după ce le văzusem.
Lone Wolf and Cub e o serie de manga relativ veche, publicată între 1970-1976. A fost lăudată pentru realismul cu care prezintă epoca târzie a samurailor și lumea japoneză de la momentul respectiv.
Sunt o persoană în general rațională și de înțeles. Viața e suficient de dificilă ca să nu merite nimeni să sufere mai mult din cauza unei nebune.
Ne uitam la unul dintre meciurile de la Mondialele League of Legends, în care SKT îi bătea măr pe AHQ. La final i se ia interviu lui Faker, jucătorul de pe culoarul din mijloc de la SKT, să-l întrebe dacă o să-i bată la fel de rău și pe cei de la Origen, din Europa. Interpreta îi traduce întrebarea, el începe și vorbește și vorbește.