Rareori dau peste cărți pe care le-aș descrie ca fiind perfecte, dar tocmai am găsit una. „Night Falls on the Berlin of the Roaring Twenties” e un album scris de Boris Pofalla, ilustrat de Robert Nippoldt și publicat de editura Taschen. Nu pot să spun că simt vreo atracție deosebită față de viața de noapte din Berlinul anilor 1920 – tot ce știam despre ea cred că era luat din filmul „Cabaret” (1972) cu Liza Minelli, o adaptare a romanului „Goodbye to Berlin” de Christopher Isherwood.

Dacă ați trecut prin vreun Carrefour recent, precis ați văzut standurile cu volume de benzi desenate de la Marvel. Sunt niște standuri mari. Înalte. Sar în ochi. Sunt colorate. Volumele au personaje în poziții gata de acțiune pe copertă. Arată așa: Evident, sunt momeală pentru orice adult interesat de super-eroi și pentru orice copil care trece prin zonă. Evident, m-am lăsat momită și le-am luat pe toate cele 10 din serie – la 15 lei bucata, nu am stat prea mult pe gânduri.

Mă gândeam că aș povesti de câteva cărți pe care le-am citit recent, dar nu am chef să le fac postări separate fiecăreia. Așa că le arunc pe toate într-o singură postare. Încep cu cărțile pe care se găsesc și în română, pe urmă trec prin cele care, momentan, sunt disponibile doar în engleză. (Sunt și link-uri de afiliat pe unde mi-e la îndemână să le dau.) Cărți disponibile în română: „Îndrăznește să dezamăgești” de Özge Samancı** **(editura Grafic ART, 2019)

De câțiva ani am cont pe Goodreads, o rețea socială pentru cititorii de cărți, unde poți să ții evidența a ce ai citit și să scrii recenzii sau impresii. Teoretic, ca filoloagă, știu că aș putea să-mi fac fișe de lectură, mai ales pentru cărțile de non-ficțiune, dar fiind mult prea leneșă, măcar am o listă cu ce am citit în ultimii ani și câteva recenzii scurte. Deci, dacă stau să mă întreb cum îi zicea cărții ăleia inspirate de „Dracula”, cu un vârcolac care vine în Transilvania și locuiește în castelul unui bătrân vânător de vampiri, iar autoarei îi spune… nu Wilkie Collins, tot ceva asemănător… pot căuta repede prin cărțile citite și descoperi că mă refer la „Only the Moon Howls” de Connie Senior.

Rare sunt cazurile în care urăsc o carte, dar „Povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu a reușit să-mi stârnească emoția asta viscerală, plasându-mă ferm în minoritate, dacă e să mă iau după scorul ei de pe Goodreads, care momentan e de 3.83. Haideți să vă povestesc despre ea, ca să iasă ceva constructiv de aici. În primul rând, m-am lăsat păcălită de faptul că pe copertă scrie „youngart”, acesta fiind imprintul pentru adolescenți al Editurii Art.

„Circe” e genul de carte care ori îți place mult, ori te plictisește teribil. Din păcate, eu am fost în a doua categorie de cititori, așa că am tras de mine s-o termin, dar înțeleg atracția altora față de poveste. Povestea se desfășoară în Grecia mitică, în care războiul dintre zei și titani s-a încheiat, dar n-a fost deloc uitat. Zeul soarelui, Helios, a luat de nevastă o nimfă a apelor care i-a născut patru copii, doi băieți și două fete, dintre care face parte și Circe, cea neiubită de nimeni.

Naomi Novik a scris recent o nouă carte, „A Deadly Education” („O educație letală”). E un roman Young Adult despre o școală de magie, mult mai întunecat și horror decât ar fi de așteptat de la literatura pentru adolescenți și tineri. Dacă nu știți cine e Naomi Novik, la noi a fost publicată cu mult avânt la cei de la editura Nemira. Găsiți aici un interviu cu ea (în engleză, evident; Novik nu știe română).

În 2020 s-au lansat două cărți ale unor autoare deja dragi mie, deși n-au scris prea mult: Susanna Clarke și Erin Morgenstern. Evident, am luat cărțile cu prima ocazie. Pe Susanna Clarke am menționat-o relativ des pe blog. Romanul ei, „Jonathan Strange & Mr Norrell” (2004), a primit o grămadă de premii, a vândut mult și a fost și ecranizat de BBC. Dacă n-ați auzit de el, e pentru că a fost tradus în română, dar la editura Rao, unde se duce genul fantasy când vrea să fie neglijat.

Sunt rareori adepta ideii că ceva trebuie distrus din rădăcini pentru a construi altceva în loc. De cele mai multe ori, ceea ce există, oricât ar fi de șubred, e mai bun decât nimic. Dar uneori dau peste lucruri care au făcut mai mult rău prin prezența lor decât ar fi făcut prin absență. E și cazul Uniunii Scriitorilor din România, cred eu. Rareori mi s-a întâmplat să aud ceva bun de ea.

După cum ziceam de curând, m-am apucat să citesc E.A. Poe și să comentez. The Gold-Bug (Cărăbușul de aur) (1843) Titlul e mult mai grozav în engleză decât e în română, pentru că „bug” are sensul nu doar de „gândac”, ci și de „microb”. Sugestia e, deci, că ar fi vorba despre febra aurului. Mă așteptam la o goană după aur, săpături și îmbogățiri. Am nimerit două din trei, dar nu cum îmi imaginam.