Roxana-Mălina Chirilă

Stăteam și mă gândeam zilele astea la niște articole peste care le scriu bloggerii profesioniști din când în când, în care justifică advertorialele cu tot felul de explicații despre investiții financiare și de timp. Dar sincer? Mi se pare că lucrurile stau mai simplu. Dacă ești amator, n-ai cum să aloci aceleași resurse ca un profesionist. Dacă muncești mult, nu mai investești în hobby. Dacă vrei să te relaxezi, ajungi să preferi o plimbare, o discuție cu un prieten sau o carte bună unui hobby care e momentan neatrăgător.

Acum mai bine de un an m-a contactat cineva de la o firmă mare de traduceri, cu un text care spunea cam așa ceva (dar mai profesionist): „Salut, am văzut că ești traducătoare, am văzut că te joci pe calculator – nu vrei să traduci jocuri pentru noi?” Evident că răspunsul a fost „Ba da.” Altfel nu scriam articolul de azi.

Hai să ne uităm la un screenshot al unui articol peste care am dat nu demult:

Unul dintre serialele la care mă uitam la începutul anilor 2000 era Gilmore Girls – nu mai țin minte pe ce canal era, dar l-au tot dat la TV și am rămas cu impresii foarte bune despre el. Dialoguri rapide și amuzante, un orășal american absurd, protagoniste simpatice și faze memorabile, pe care le puteam semi-cita din memorie la ani după ce le văzusem.

Lone Wolf and Cub e o serie de manga relativ veche, publicată între 1970-1976. A fost lăudată pentru realismul cu care prezintă epoca târzie a samurailor și lumea japoneză de la momentul respectiv.

Sunt o persoană în general rațională și de înțeles. Viața e suficient de dificilă ca să nu merite nimeni să sufere mai mult din cauza unei nebune.

Ne uitam la unul dintre meciurile de la Mondialele League of Legends, în care SKT îi bătea măr pe AHQ. La final i se ia interviu lui Faker, jucătorul de pe culoarul din mijloc de la SKT, să-l întrebe dacă o să-i bată la fel de rău și pe cei de la Origen, din Europa. Interpreta îi traduce întrebarea, el începe și vorbește și vorbește.

S-a dat legea conform căreia magazinele trebuie să aibă pe rafturi cel puțin 51% produse românești, așa că acum e din nou subiect „fierbinte” ăsta cu produsele autohtone și consumatul local. Pentru că altfel, de felul lui, subiectul e mai vechi.

Există un scriitor român care susține că și-a vândut cartea în draci în România, că a fost precomandată în nu știu câte mii de exemplare. Precomanda înseamnă, în țările civilizate, că oamenii aud că se va scoate o carte și își doresc atât de tare s-o aibă cât mai repede încât o comandă din timp, să fie siguri că ajunge la ei.

Uneori cel mai greu lucru când tragi cu urechea la conversațiile celor din jur e să nu pufnești într-un râs cu lacrimi care să-i perturbe pe cei care discută. În speță, am auzit doi dezvoltatori personali pe la vreo 30-40 de ani stând la discuții – unul pe calea inimii (și a femeilor!), celălalt pe calea minții.