Ascultam acum Junky de William Burroughs, o carte pe care am luat-o la careva din turele de Humble Bundle. E chiar bine scrisă, suficient de bine scrisă ca s-o ascult deși e despre droguri și drogați, subiect care de obicei nu mă interesează.

Din când în când unei persoane de la guvernare îi intră în cap o păsărică și ciripește aia până-l înnebunește și omul vine cu o idee care e clar proastă, dar lui i se pare genială.

Vineri am vizitat-o pe fosta mea dirigintă din liceu. Mă întâlnisem cu ea prin oraș, a rămas că ne vedem la școală – dimineața i-am trimis un SMS în prealabil să o întreb dacă ora 10 este în regulă ca să vin în vizită. Am primit un răspuns că da.

Cred că nu e un secret pentru nimeni în momentul de față că religia e o materie la care poți renunța – sau la care părinții pot să aleagă să nu participi. La noi la școală unii alegeau să meargă la ore de religie catolică/adventistă/ce-o fi, pentru că nu erau ortodocși.

Există un prieten de familie (în sensul în care cineva din familie e prieten cu el, nu în sensul în care e prieten cu toată familia) care are doi copii, un băiat și o fată, care sunt puțin mai mici tineri ca mine.

Din când în când mă contactează câte cineva să-mi dau cu părerea cu privire la creațiile lui/ei literare. Mai un străin, mai niște români, dar ideea e aceeași: „Ce spui de asta?” Am constatat că mă repet destul de mult, suficient de mult ca să încep să mă întreb dacă nu cumva am fixații. Dar, după câteva întrebări încolo și-ncoace, am aflat că mai remarcă și alții aceleași lucruri.

Amu, nu știu cum se făcu, dar odată când eram eu tinerică, drăgăliță Doamne, și stam în banca mea în ora ace în care studiam cărțulii românești, făcurăm basmul Harap Alb. Și iacătă cum se încinse o discuție despre personajele care mai de care, se trezi unul să spună ceva de Păsări-Lăți-Lungilă.

Auzisem ceva zvonuri cum că o profesoară din fostul meu liceu, Mihaela Blănaru, ar fi strâns de gât un elev de gimnaziu. Nu mi-a fost niciodată profesoară mie, pentru că preda fizica la clase de uman, iar eu am terminat mate-info. Nu mi-a venit să cred, iar persoana de la care am auzit chestia asta aflase și ea la a nu știu câta mână povestea, așa că nu eram perfect sigură că era adevărată.

Din cauza naturii muncii (sau a muncilor, mai exact), ajung des prin cafenele, ca să beau o cafea și să mă uit la lume în timp ce lucrez. Că te saturi de aceiași pereți. Și constat o chestie: dimineața mă întâlnesc des cu elevi. Îi recunosc după subiectele abordate: ora de x, ora de y. Profesorul cutare.

Nu mai știu dacă aveam 12 sau 13 ani[*] când mi-am dat seama că am o mentalitate de asasin nemilos, că aș putea să omor pe cineva și să-mi continui viața fără să mă uit de zece ori înapoi. Crudă, dură, implacabilă. Viața e un șir lung de dificultăți și în ultimă instanță te resemnezi cu faptul că și tu vei suferi și vei muri.