Nu foarte demult, am lucrat la o povestire în care un personaj avea un gen non-binar: nici bărbat, nici femeie. Acuma, în engleză personajul respectiv avea pronumele they/them, iar în rest totul era floare la ureche, pentru că englezei în general nu-i pasă de gen nici cât negru sub unghie. În română e mult mai ușor să eviți pronumele ca atare (pentru că de multe ori poate fi subiect implicit), dar te mănâncă adjectivele.

Pentru că am terminat Facultatea de Limbi Străine acum un număr de ani, nu am fost nevoită să dau niciun examen ca să pot deveni traducător liber profesionist, cu înregistrare la ANAF și tot tacâmul. A fost suficientă diploma de absolvire. În schimb, Iulia Gorzo a povestit azi cum și-a dat examenul de traducere la Ministerul Culturii. Dacă n-o știți, Iulia Gorzo e traducătoare de mulți ani. Nu o cunosc personal, dar i-am mai văzut numele pe „Casa veselă” și alte volume care mi s-au părut bine traduse.

Clipul al treilea din serie! Și ultimul pe moment, dacă nu apar întrebări. Din nou: Vorbesc liber, cu tot ce înseamnă asta. Discut despre cât text intră într-un joc simplu, gen Kittens Game. Și cât durează să traduci textul respectiv. Și cât costă (suma e pur orientativă și e dată să fie rotundă, ca să nu ne complicăm). Ce înseamnă o traducere a unui joc mult mai mare, cu voci și toate cele.

Clipul al doilea din serie. Primul e aici. Ce se întâmplă aici: Mă iau un pic de Microsoft – nu pentru că mi-a dat microfonul prea încet de la sine putere (ffs), ci pentru că a fost acolo la începuturile localizării în română și nu a avut grijă să fie treaba bună. Filozofez despre cuvinte – și diferența între o „traducere corectă” și „o traducere bună”. Intru în detalii foarte specifice, dar e greu să vorbești _ne-_specific când toată munca ta e o migală constantă.

Discutam mai demult cu niște amici despre cum se traduc jocurile în română – și pentru că e foarte greu să explic tot procesul doar cu cuvinte, am făcut niște clipuri pe Youtube în care povestesc ce și cum. …Clipurile le-am făcut pe 1 august și am uitat de ele o lună. Heh. Ce se întâmplă în clip: Sonorul e dat prea încet, pentru că Windows a decis că microfonul meu e prea puternic și l-a dat încet de tot.

Articolul în care explicam cum funcționează o traducere creativă dând un exemplu din versurile lui Ice Cube a ajuns ceva mai popular decât mă așteptam. Ceea ce e bine, pentru că am văzut din comentariile de pe internetul larg care sunt nelămuririle și obiecțiile – mai ales că traduc deja de peste zece ani, iar asta înseamnă că deseori uit ce e evident pentru oricine privește domeniul din afară și ce nu.

Discutam cu Kay în comentariile de la o postare anterioară. Fiind vorba de cât de puternic trebuie să fii integrat într-o cultură ca să poți traduce din ea, mi-am dat seama că e mai greu de explicat fără exemple concrete, pentru că dialogurile descind într-un fel de vag în care pare că spunem același lucru și de fapt nu prea. Ziceam eu: […] traducerea, în sine, e mai mult decât doar o mutare directă a unei propoziții dintr-o limbă în alta.

O să rezum o conversație pe care am urmărit-o pe net zilele trecute, care m-a făcut să scriu postarea asta, pe care am uitat prompt s-o postez până azi. NW Radu: Traducerile tehnice și cele de software în limba română sunt slabe. „Revocare”, „partajare” și „economizor de ecran” sună prost. Cuvintele în română sunt lungi și deseori sunt trunchiate în aplicații, ceea ce le face să arate prost. Dorin Lazăr: Cei care au tradus inițial au fușerit; companiile cu produse traduse nu știu ce să ceară; oamenii nu dau feedback; româna sună ciudat pentru că una scriem și alta vorbim; dar româna ni se pare ciudată și pentru că ne-am obișnuit cu engleza; traducerea creează accesibilitate.

Se întâmplă rar să vorbesc pe blog despre proiectele la care am colaborat, dar o să fac o excepție pentru Tom Clancy’s The Division 2. Țin neapărat să spun câteva cuvinte despre el, pentru că e unul dintre puținele jocuri MASIVE1 localizate în limba română – și pentru că am avut libertate creativă și posibilitatea de a discuta deschis cu dezvoltatorii, ceea ce ne-a permis să facem lucruri interesante. În plus, pentru că n-am discutat de prea multe dintre detaliile meseriei pe aici, o să profit de ocazie ca să vorbesc și despre localizarea de jocuri în general.

E plin internetul de liste, articole și postări pe net despre cuvinte „intraductibile”, începând de la cuvântul românesc „dor” (eu îl traduc cu „longing” în engleză, de obicei) și ajungând până la cuvinte din tot felul de limbi care par exotice până în momentul în care le studiezi și dispare mirajul. Eh, toate bune și frumoase, până când vrei să-ți traducă cineva un text și ultimul lucru pe care vrei să-l auzi e „nu se poate”.