Elif Shafak! Am din greșeală o carte de-a ei care nici măcar nu e un roman, „Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării”. Zic „din greșeală” pentru că am cumpărat-o cu un clic dat aiurea. Volumașul ăsta de un pic peste 100 de pagini a fost nu demult printre ofertele Cărtureștiului și se putea lua în schimbul unor puncte de fidelitate. Tot ce trebuia să faci era să dai clic pe un buton.

O nouă zi, o nouă provocare.

Am redeschis „Manuscrisul fanariot” la pagina 342, unde l-am lăsat ieri. Partea a IV-a, capitolul 27: „Leun o aștepta în poartă, privind strada îngustă care cobora până în Cotul Morii. Deasupra se deschidea cerul sudului, lacrimă înaltă prin care trecuseră sute de ochi.” O să fie o zi lungă.

Din când în când zic că ar trebui să citesc mai mult - nu pentru cultura mea personală, ci pentru că rămân fără spațiu pe rafturi și ar mai trebui să le fac vânt unor volume. Iar dacă tot mă apuc de alea, sunt cărți pe care tot vreau să le citesc de ceva vreme și la care nu mai ajung. Deci, pentru că n-am foarte mult de lucru zilele astea, o să mă pun pe citit.

Țineți minte fazele alea din gimnaziu sau liceu când chiulea jumătate de clasă, iar profesorul intra pe ușă și începe să urle la cei rămași? „Sunteți chiulangii! Sunteți chiulangii!” Iar ăia rămași își blestemau zilele, evident, pentru că nu ei erau cei care chiuleau, dar trăgeau oricum ponoasele?

După cum știți, de pe 9 martie 2022 nu mai avem restricții legate de covid. Dacă până mai ieri circulam cu masca pe stradă și intram în anumite locuri doar cu certificat verde, acum nu mai e nevoie.

Demult, pe vremea când citeam pentru prima oară seria „The Sandman” de Neil Gaiman, mi s-a întipărit în minte o scenă în care Morfeu îi spune Titaniei, regina zânelor: „Prețul plătit pentru ceea ce ne dorim e că primim ceea ce ne-am dorit odată.” Nu știu dacă am auzit un mod mai simplu sau mai succint de a pune în cuvinte tot regretul și nostalgia dorințelor împlinite.

Când încep să simt că lucrurile merg bine, mă trezesc că o iau spre rău. La finalul lui 2019 eram gata să fac o grămadă de lucruri mărețe - și a venit pandemia. Mi-am schimbat blogul și am zis că mă pun pe treabă să scriu mai mult - și a venit războiul în Ucraina.

Când un roman e recomandat ca „o distopie inteligentă și de o imensă tandrețe” (Maria Manolescu) și „primul roman distopic queer din literatura română publicat de o scriitoare queer” (Eli Bădică), nu pot decât să mă avânt înainte, plină de masochism.

Vreme trece, vreme vine. Probabil că vizitatorii mai frecvenți ai blogului văd niște schimbări pe aici. În primul rând, s-a modificat tema (și e posibil să se mai modifice și în continuare), dar schimbările sunt mai profunde de atât.

Nu știu dacă ați auzit zilele astea, dar e ceva scandal cu Joe Rogan și Spotify. Joe Rogan e creatorul unui podcast de tip talkshow în care are tot felul de invitați pe care-i ține de vorbă cu orele. Unii sunt mai răsăriți, alții sunt mai puțin răsăriți. Spotify e o platformă de streaming audio care a cumpărat exclusivitatea podcastului lui Joe Rogan în urmă cu ceva timp. Din câte știu, Joe Rogan e considerat mai de dreapta; n-aș putea să vă dau detalii, pentru că nu mi-a păsat, dar țineți minte faptul ăsta pentru că devine relevant mai târziu.