Vreau să încep acest articol spunând cât se poate de clar și de negru pe alb că există probleme reale ale comunității queer, iar exprimarea legată de persoanele non-binare e una dintre ele. Ce faci când cineva nu e nici bărbat, nici femeie și nu știi ce cuvinte să folosești când te referi la dumneasa?

Vreau să existe o soluție - în primul rând pentru toate persoanele non-binare implicate, care merită să fie văzute și înțelese ca atare. Dar în al doilea rând, și pentru noi restul care ne referim la dumnealor și nu prea avem opțiuni.

E clar că rezolvarea pe care o folosesc în traduceri sensibile din punctul de vedere al genului, când evit exprimările care fac referință la gen, nu poate funcționa în vorbirea curentă. În traduceri trebuie să cizelez mult până când exprimările sună naturale, nu e un lucru care să funcționeze spontan - chiar și învățându-te să spui „Sigur vreți să?” în loc de „Sunteți sigur că vreți să?” sau să zici „Simțiți oboseală?” în loc de „Sunteți obosit/ă?” mereu apar obstacole și puncte în care trebuie să stai să rumegi fraza și să vezi cum o reformulezi. Pe viu, însă, nu poți să stai să rumegi fiecare frază.

Deci mi-aș dori foarte mult să existe o soluție bună la problema asta. Nu consider că e „ultima problemă”, ci consider că e una dintre cele relevante - și că merită investit în ea. Evident, e o problemă filozofică, deci investiția constă mai degrabă în ore de brainstorming decât în fonduri europene.

Dar am impresia că fix orele alea de brainstorming serios lipsesc. De câțiva ani încoace, activiștii queer împing în față soluția lui „x” ca terminație non-binară pentru cuvinte: scriitorx, frumosx etc. Originea lui „x” ca terminație non-binară nu e românească: ea vine din străinătate. Și chiar dacă există discuții despre originea terminației, un lucru pe care l-am remarcat la activiștii români e că merg fidel pe urmele celor americani, luându-și deseori de acolo inspirația. Americanii plătesc femeile mai prost decât pe bărbați? Feministele noastre discută de „pay gap”. Americanii au Stonewall? Se discută și la noi de Stonewall. Americanii folosesc „x” în cuvinte ca „Latinx”? Hop și noi cu „x”.

Activiștii noștri, cu alte cuvinte, mi se par cam superficiali. Ei vor să facă, dar nu au metodă și nu se adaptează la ce se întâmplă local. Dacă în străinătate ai mult zgomot de activism, ai și indivizi cu baze teoretice solide și filozofii mai fine. Da, ai activismul de Facebook/Tumblr/Twitter/Youtube, dar ai și o zonă mai profundă. Nouă am impresia că ne lipsește fondul, iar forma e împrumutată de la alții.

O să fac referință la acest articol apărut recent, dar terminația „x” am mai auzit-o recomandată și în trecut - iar recent am văzut-o și în discuții cu oameni reali.

Articolul din CUTRA

Am dat pestr articolul din CUTRA dintr-o postare distribuită de asociația ACCEPT pe Facebook. CUTRA se descrie ca fiind „o revistă feminină queer”, care a fost lansată în decembrie 2018.

Să începem cu începutul:

În căutarea unei forme neutre de gen în limba română, mai multe grupuri și activistx queer propun folosirea terminației în „x”, care să înlocuiască terminațiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume.

Și o mostră de vorbire cu X dată în articol:

„Nimeni nu știe toate răspunsurile. Toțx învățăm și putem învăța unx de la altx.” (zina TURMA!, Comunitatea Vegană Queer, februarie 2022).

Un lucru bun la articol e că strânge o mulțime de păreri despre „x”, chiar dacă se axează puternic pe cele pro. Și câteva teme revin recurent: lupta împotriva standardelor impuse de gramatică, disonanța față de restul limbii, șocul și dificultatea de a folosi „x”. Așa cum au spicuit și ei, spicuiesc și eu.

1:

„Procesul în sine de a mă obișnui cu „x”-ul, pentru că limba română este foarte genizată, este în continuare unul foarte complicat, în special că folosirea „x”-ului, mie cel puțin, încă nu-mi vine natural, o simt un pic forțată.” (Stuf)

2:

„Dacă în loc să spui „prietenilor” sau „prietenelor” spui „prietenxlor”, deja începe să sune un pic nefamiliar și dificil de înțeles sau de folosit.” (Adrian)

3:

„Pe lângă caracterul său ludic, jucăuș, drăgălaș, „x”-ul are și puterea de a deranja puțin, de a fi disonant, de a ne opri din fluxul gândirii, de a ne opri din ceea ce citeam și de a ne opri din ceea ce voiam să spunem.” (Cez)

4:

„Cred că „x”-ul înseamnă pentru mine incluziunea persoanelor LGBTQ+, a persoanelor non-binare care folosesc „x”-ul. Înseamnă și găsirea unei modalități neutre de a vorbi despre grupuri de oameni și a nu alege să folosim forma masculină ca neutru. Cred că asta este și miza politică în a folosi „x”-ul: a demasculiniza limba română.” (Alex)

5:

„Este o intervenție în limbaj și în limbă, într-un context în care limba poate fi o unealtă a naționalismului și a creării și reproducerii statului național și a normativității. Cumva este un protest să folosești „x”-ul, să folosești „x”-ul haotic. Parcă nici nu are reguli. Este un fel de queer-izare, un fel de ruptură în această țesătură naționalistă a limbajului normativ coerent.” (Nóra)

Citatele 1, 2 și 3 arată dificultatea lui „x”. Citatele 3, 4 și 5 arată caracterul activist al lui „x”. Pentru că „x” e o bătălie în sine - o bătălie cu gramatica, o bătălie cu așteptările societății, o bătălie de a fi acceptat. Ce nu este „x” e o portiță spre normal. Miza nu e deci o acceptare tăcută a persoanelor non-binare în restul populației, ci o revoltă, o palmă dată societății, normelor, academiei. Dacă „x”-ul are puterea de „a ne opri din fluxul gândirii” ca să ne punem probleme despre limbă, rolul lui e doar disruptiv.

Practic, „x” nu este o soluție, e un happening artistic. Este o temă de gândire dată tuturor celor care se izbesc de el: ce e genul? Ce este gramatica? Este o temă de gândire politică, o opoziție adusă naționalismului și „limbajului normativ”. Ceea ce e ok pentru un spectacol - dar nu e ok pentru persoanele non-binare care nu vor să fie un happening sau o temă de gândire, ci vor doar să existe. Nu toată lumea e activistă. Nu toată lumea vrea să dărâme DOOM-ul.

Mărunțișuri legate de articol

Nu cred că deciziile comunității queer trebuie luate „de frica” naționaliștilor și conservatorilor. Vor exista mereu oameni care se opun oricărei idei queer, oricât de rezonabilă ar fi. Totuși, cred că merită luat în considerare și impactul propunerilor queer asupra restului societății, pentru că în momentul în care vii cu ceva care va părea foarte absurd pentru mulți, riști să ți se opună și oameni care altfel ar fi putut fi de partea ta. Iar soluția cu „x” este una care e urâtă chiar și de unele persoane non-binare pe care le cunosc, deci probabil că restul populației are șanse mari să o urască îngrozitor de tare și să dea vina pe persoanele non-binare pentru ea. Merită lupta asta atât de mult?

Alt lucru pe care țin să-l discut sunt astea două paragrafe:

Are folosirea terminației cu „x” un potențial de schimbare la nivel social și politic? În eseul său, „No”, Don Kulick rezumă teoriile lui J. L. Austin și Judith Butler pe tema performativității limbajului. Austin privește limbajul drept o acțiune: limba, în enunțarea sa, schimbă lumea. Butler dezvoltă această teorie în lucrările sale, explicând cum propoziții afirmative de tipul „e fată!”, așa cum ar spune un doctor mamei despre un bebeluș nou-născut, nu sunt doar descriptive, ci performează o acțiune, și anume încadrează copilul respectiv într-un anumit gen, care vine la pachet cu anumite așteptări și norme de gen impuse de societate.

Dacă a vorbi înseamnă a face, dacă actele noastre de vorbire pot crea noi realități, atunci și a include terminația cu „x” în limbaj, în loc de masculin sau feminin, poate fi o formă de rezistență politică. Rezistență împotriva normelor patriarhale care impun ca masculinul să fie folosit drept neutru. Rezistență împotriva ideii de binaritate a genului și așteptărilor de gen impuse de societate.

După cum spuneam mai sus, activiștii noștri sunt superficiali și nu au baze teoretice solide. De exemplu, ce spun despre teoria lui J.L. Austin despre limbaj este fals.

Faza cu Austin (1911-1960) e așa: pe la mijlocul secolului 20, era la modă filozofia limbajului, iar discuțiile filozofice erau destul de complexe. Simplific mult, dar ideea lui Austin din „How to Do Things with Words” (1955) era că există enunțuri care nu au neapărat valoarea de adevărat/fals, ci pot transforma lumea prin faptul că sunt spuse. Exemplul clasic e cel de la starea civilă: când persoana corectă spune în contextul corect, „Vă declar căsătoriți”, căsătoria se înfăptuiește prin spunerea acelor cuvinte. Un exemplu mai uzual e „Promit că spăl vasele”, iar faptul de a spune enunțul ăsta este promisiunea. Sau dacă judecătorul spune „Te condamn la 5 ani de închisoare”, aceea este condamnarea.

Deci e ca la Radio Erevan: Austin nu a spus că tot limbajul e o acțiune și că limba, în enunțare, schimbă lumea; ci a spus că unele tipuri de enunțuri au valoarea de acțiune.

Cu teoriile lui Judith Butler nu am avut de-a face, dar uitându-mă pe un interviu cu ea, și poziția ei e mult mai nuanțată decât cea din CUTRA. Butler pare să fi pornit de la enunțuri și limbă, dar să fi ajuns într-un punct în care vorbește de reafirmarea constantă a genului prin convenții, limbaj și așa mai departe.

Seamănă, dar nu răsare. CUTRA vede lucrurile simplist, reducând dezbateri filozofice la un fel de hei-rupism lingvistic care ar trebui să transforme realitatea. Și de-asta avem nevoie de filozofie reală în România, nu doar de activism. Pentru că dacă nu avem oameni care să se uite la detalii, să întoarcă problemele pe toate părțile, să fie la curent cu ce s-a zis, pozițiile pe care le propun nu au cum să fie altfel decât instabile, ușor de combătut și de natură să enerveze pe oricine nu e repede de acord cu ele.

Problemele lui „x” în română

Nu e cu adevărat neutru gramatical

Oricât de amuzant e să ai un „x” care nu se supune regulilor, nu-l poți avea la nesfârșit. La un moment dat, trebuie să se stabilizeze cumva - și chiar dacă nu-ți place gramatica Academiei, nu trebuie să bagi decât un nas prin lingvistică ca să știi că și variantele non-oficiale ale limbilor au regulile lor clare. Deci „x” va trebui să se alipească cumva cuvintelor, iar variantele folosite până acum sunt: la varianta feminină sau la varianta masculină. Fie că sunt „frumoșix” sau „frumoasix”, va exista o bază acolo care va fi într-un fel sau altul.

„X” sare prea tare în evidență

Nu e o literă des folosită în română - și se mai și aude tare. N-ar fi o problemă dacă ar fi doar un pronume gen „xe”, dar e o problemă când apare la finalul prea multor cuvinte din aceeași propoziție. În momentul în care vorbești de o presoană non-binară folosindu-l, deci, toate referințele la persoana respectivă vor avea altă sonoritate. Poate părea cea mai mică problemă, dar voi cum v-ați simți dacă de fiecare dată când ați fi menționați tot ce s-ar spune despre voi ar suna altfel? Dacă ceilalți ar ciuli urechile și ar înțelege imediat că se vorbește de cineva diferit? Revin la ideea de mai sus și zic: devii volens-nolens un act artistic, un fel de exponat cre să le dea temă de gândire altora.

Normal că orice diferență față de restul societății te poate transforma într-un astfel de exponat la nivel de idei, dar aici ești exponat din motive de fonetică. Dacă am avea o terminație vocalică pentru adjective și substantive neutre, ar fi mai puțin evidente: „Scriitore nostre au mult talent.” Sună străin dacă asculți atent, dar „e” o vocală des întâlnită în română, nu sare în urechi, nu sună a Asterix și Obelix.

Schimbarea întregii gramatici nu e foarte fezabilă

Engleza se descurcă cu un pronume și un ocazional „x” în capătul cuvintelor pentru că limba în sine nu prea are genuri. (Deși, între noi fie vorba, cei care ar fi desemnați de termenul „Latinx” uneori cer să fie „Latine” pentru că li se pare aiurea cu „x” în coadă, deci nici ei nu sunt mulțumiți de soluții.)

Pentru română, ar trebui inventat un nou gen cu totul - lucru care e mult mai greu. Să aduci un neologism? Da, sigur, se poate oricând, avem tone. Să schimbi felul de formare a cuvintelor și propozițiilor? Nup. Gândiți-vă la „Am decât trei capre” sau „Acolo era Maria și Ioana” sau la „care/pe care”. Chiar dacă găsești câțiva binevoitori care să fie dispuși să facă efortul să vorbească cu „x” (și i-am întâlnit), până și ei au scăpări. Iar majoritatea populației? N-o s-o facă. E mult, mult prea mult să le ceri.

Veniți cu soluții mai bune

Asta e singura mea concluzie: trebuie soluții mai bune. Soluții care să fie fezabile, care să poată fi folosite la scară largă, care să poată fi adoptate și de persoane neutru-binevoitoare, nu doar de oameni care se dau peste cap și fac eforturi supraumane. Persoanele non-binare nu există ca să fie subiect de discuții și de filozofie de gen, ci doar există. Merită respect și merită să-și poată vedea de viață și dacă decid să nu se implice în lupte anti-sistem - și, da, chiar dacă le pasă de limba română standard.

Scopul final nu ar trebui să fie politica, ci o viață decentă. Politica, revolta, activismul sunt doar mijloace prin care se poate schimba sistemul ca să fie mai bun pentru toți. Dacă soluția găsită e mai degrabă bună pentru discuții decât pentru o viață decentă, atunci la ce bun?