Nu vreau să discut aici despre tehnoredactarea comentariilor pe facebook, sau a discuțiilor pe messenger. Dacă îmi scrie careva pe blog trei rânduri, n-o să-l iau la rost.
În schimb dacă vrei să scrii mult, dacă vrei să te ia lumea în serios, dacă scrii literatură, sau articole pe blogul personal, sau alte lucruri mai serioase… ar cam trebui să te uiți la ce și cum scrii.
M-a apucat cheful de povești, văd că. N-o să vă spun exact cum se face sushi-ul pentru că îl fac la ochi. Și pe youtube e plin de filmulețe cu instrucțiuni (ca idee, sushi-ul nu e peștele crud; de fapt, nu e necesar să ai pește crud pentru sushi. Peștele crud de unul singur e numit „sashimi”). Există metode profesioniste de a face sushi – a mea nu e deloc profi, e doar cea pe care o folosesc eu. Probabil că în curând or să apară unii să-mi spună că omor sanctitatea mâncării japoneze. Mă rog.
E simplu de făcut, e bun. Rețeta mea e absolut informală și demonstrează clar de ce nu vorbesc despre rețete absolut niciodată. De fapt ce voiam eu să spun cu postarea asta e că sushi-ul cu somon crud e extrem de bun și că varianta (vegetariană) de sushi cu morcov, măr și cașcaval e extrem de bună. Dar m-am luat cu vorba și se pare că a ieșit un mini-ghid vag de făcut sushi. Cine are întrebări, să le pună.
Am câteva locuri unde-mi place să stau la o cafea. Acasă în Sf. Gheorghe stau mai mult fie prin cafeneaua Chicago, fie prin Tein.
Chicago e o cafenea simpatică și elegantă din centru (lângă BCR), într-o căsuță puțin retrasă de la stradă. Vara poți să stai pe terasă pe niște fotolii și canapele extrem de confortabile, iarna poți sta fie în zona mai zgomotoasă de la parter, fie la etaj, unde e mai retras și intim. Singurele defecte pe care le-am găsit (destul de vizibile, de altfel) e că momentan le-au dispărut meniurile și trebuie să întrebi direct ce și cum și că n-au internet wireless neparolat pentru clienți. Dacă ar avea aș fi mai mult în Chicago, mai puțin în Tein.
Am dat azi de o poză pe care mi-am făcut-o prin 2007. Nici nu știam că o mai am 😛 A se remarca: – planta gigantică din fundal. Până la urmă a murit, după ce aproape a reușit să acapareze bucătăria. – săbiuța pe care o purtam la gât. Una dintre puținele bijuterii pe care le purtam tot timpul… Până când mi-a pierdut-o exul la o filmare, deși i-am zis că ar face bine să aibă grijă de ea.
Am muzică de toate felurile, aleasă pe diverse criterii. Muzica de luat lumea în piept e dură, directă, plină de forță. Nu orchestrală, pentru că atunci ai fi deasupra lumii – personală, ritmată. Ca să intri în atmosferă – AC/DC – „Back in Black”. După încălzire, niște Led Zeppelin – „Immigrant Song”. Și când ajungi destul de sus și deja lumea începe să ți se pară mai epică – AC/DC – „Thunderstruck”
Astăzi, 14 ianuarie 2013, am fost pomenită în mod oficial de către cineva din MISA. Nu e prima oară când mi se întâmplă, dar e prima oară când mi se dă numele. E o ocazie care merită comemorată. Beau, la fel ca Mihai Rapcea, un ceai negru în cinstea voastră!
Prima oară m-a pomenit Mihai Stoian, liderul Natha (ramura daneză a MISA) și unul din personajele importante din filmul erotico-artistic „The Magic Passage” pe blogul lui:
Prin 20 decembrie îi spuneam unui amic că o să termin de citit seria „Cincizeci de umbre” a lui EL James până la sfârșitul anului. Da, da. Vezi să nu. De-abia azi am terminat cu volumul doi, „Cincizeci de umbre întunecate” („50 Shades Darker”). Pur și simplu nu m-a prins. Poate și pentru că toate firele narative au fost abandonate în aproximativ 3-5 pagini după ce au apărut.
Pe scurt, romanul e atât de prost încât devine bun. Am citit mai demult seria „Amurg” („Twilight”) de S. Meyer, pe care se bazează, și pot să spun cu mâna pe inimă că „Cincizeci de umbre” e chiar mai prost scrisă.
Ca nouă postare de Anul Nou, adun câteva din statisticile din anul 2012 (în care am avut prea puține luni de bloguială). Îmi plac statisticile 😛
Cică ar fi intrat persoane din 39 de țări – deși pun pariu că numărul ăsta mare mi se trage de la cei care au intrat cu IP-uri ascunse 🙂 Majoritatea au fost din România (nu cred că surprinde pe cineva), SUA și Germania.
Cel mai tare mă distrează căutările pe Google. 109 persoane au venit căutând „bancuri cu apocalipsa”. 65 au căutat „bancuri despre apocalipsa”. Au mai fost și alte variațiuni pe tema. Și au fost câteva căutări extrem de simpatice, sau la care simt nevoia să răspund.
Cui îi plac orchestrele și corurile? Muzică de Akira Senju pentru coloana sonoră din „Fullmetal Alchemist: Brotherhood”.
Author’s notes: I wrote this a while ago for a friend. It turns out that this blog has any number of spiritual people visiting, so as I was going through stories and trying to pick one to post here, I decided that this one would be perfect for all audiences.
I broke a few polite rules in writing this one. One such unspoken rule is that a character’s name shouldn’t resemble that of the author. Another says that characters aren’t supposed to look like self-inserts unless they are self-inserts. Those things make it so much easier for people to interpret and criticize, but I like having fun and seeing what happens if I do one thing or another.