„Dumnezeul lucrurilor mărunte” spune o poveste de familie care se învârte între trecut (1969) și prezent (1993), apropiindu-se încet de miezul unei tragedii. În India, Rahel și Estha sunt crescuți de o mamă care s-a căsătorit ca să scape de casă, a dat peste un soț abuziv și s-a întors acasă la părinți cu doi copii, regrete și conștiința faptului că viața ei s-a cam terminat din cauza divorțului. Fratele ei a fost în Anglia, s-a însurat și a divorțat și el, iar acum s-a întors acasă – iar după moartea celui de-al doilea soț al fostei sale, fiica lui, Sophie, vine și ea în India în vizită.

Nu cred că e un secret că îmi plac antologiile de povestiri scurte, mai ales dacă sunt alese pe sprânceană. În „Femei periculoase”, George R.R. Martin și Gardner Dozois s-au ocupat de alegere și editare, iar rezultatul nu e perfect, dar e interesant. Cartea a fost publicată pentru prima oară în 2013, iar la noi a fost tradusă în 2017 și publicată în două volume – o alegere bună, pentru că altfel ar fi ieșit o ditamai cărămida.

Am o prietenă bună care găsește cumva cele mai neobișnuite lucruri – de exemplu, o ediție ilustrată a cărții „Corigent la limba română” de Ion Minulescu, în care ilustrațiile sunt din cu totul alt meci decât textul în sine. Ion Minulescu a trăit din 1881 până în 1944 și face parte dintre legendarii români educați la Paris despre care am tot auzit în școală că ar fi existat – și că ar fi fost cu zece clase peste leprele de noi.

Am vorbit deja despre „The Sandman”, seria de benzi desenate scrisă de Neil Gaiman, așa că nu mă mai repet. „The Dream Hunters” are loc în același univers, dar nu cred că e necesar să știi seria originală ca să înțelegi povestea. Cartea a fost publicată inițial în 1999, ca nuvelă ilustrată, cu arta realizată de Yoshitaka Amano (momentan pare să nu mai fie disponibilă – cel puțin, nu nouă, probabil că o mai fi prin anticariate).

Acum vreo doi ani am cumpărat de la Humble Bundle un pachet de cărți publicate de Small Beer Press – de atunci, citesc câte una când vreau o carte cu un stil impecabil, dar fără să mă preocupe prea mult cât de tare se leagă narațiunea (am menționat și „Arhivista Wasp”) de la ei. Naomi Mitchison (1897-1999) a scris peste 90 de cărți în mai multe domenii – a scris autobiografii, a scris romane istorice, a scris în 1935 despre călătoria ei prin Uniunea Sovietică, a scris despre politică.

Când eram mică, aveam o carte cu „Crăiasa zăpezii” de Hans Christian Andersen, care mi se părea teribil de lungă. Dacă ar fi să mă iau doar după amintiri, „Crăiasa zăpezii” nu e chiar cât „Război și pace”, dar sigur e cât „Anna Karenina”. Nu-mi aduc aminte să fi terminat vreodată cartea aia, deși am încercat de multe ori pentru că părea bună. Așa că, atunci când mi-a recomandat cineva „The Raven and the Reindeer” de T.

A fost odată o fată picată din Lună. La propriu. Familia ei adevărată a trimis-o pe Pământ din cauza unui conflict celest, iar aici a fost descoperită într-o tulpină de bambus de un om sărac, dar bun la suflet, care a dus-o acasă și a crescut-o împreună cu soția lui. Dacă la început fata era mică cât degetul, în timp a ajuns o femeie superbă, de dimensiuni normale, care e curtată de prinți datorită frumuseții ei – dar, ca să-i accepte, le cere să treacă prin tot felul de teste imposibile.

Un lucru care-mi place la seria Discworld a lui Terry Pratchett e că, deși poveștile au toate loc în aceeași lume, nu e deloc necesar să le citești în ordine, ci au deseori sens și ca romane de sine stătătoare – așa că pot să recomand „Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante” fără nicio problemă. Întâmplător, asta e o carte mai degrabă pentru copii și e bazată pe basmul „Flautistul din Hamelin” (sau „Fluierașul fermecat din Hamelin”, cum l-am mai găsit).

„Fables” e o serie de benzi desenate scrisă de Bill Willingham, care a fost publicată în 150 de numere din iulie 2002 până în iulie 2015. În urmă cu câteva secole, tărâmul basmelor a fost cucerit de o forță misterioasă, iar cei care trăiau acolo s-au refugiat în New York, unde și-au clădit o lume mascată prin magie și semi-integrată cu cea a oamenilor obișnuiți. Lupul cel rău a ajuns de partea binelui, și-a luat formă umană și numele de Bigby Wolf, iar acum e șerif.

Nu știu dacă mi se pare doar mie sau chiar așa e, dar în ultima vreme remarc că se tot reinterpretează basme. O fi un curent (sau poate e de mai demult și de-abia acum îl remarc eu). „Vassa și noaptea” de Sarah Porter e un roman YA publicat în 2016, care reinterpretează în cheie modernă basmul rusesc „Vasilisa cea frumoasă” (pe care nu țin minte să-l fi citit). În Brooklyn, nopțile devin din ce în ce mai lungi – nu se vede pe ceasuri, pentru că toate indică ora de parcă n-ar fi nimic ciudat, dar oamenii încep să remarce că _toți _se trezesc în toiul nopții complet odihniți și că timpul trece mai lent ca niciodată.