„Bună ziua,” am zis în cafenea. „Vreau și eu un latte.” „Un ce?” „Latte.” „Ce?” „Un latte.” – deja aici începeam să mă întreb dacă oamenii ăștia *au* latte. „Aaaaa, bine.” Se duce, se întoarce cu o bere Ciuc. „Nu!” aproape că strig. „O cafea!!!” Asta-mi trebuia mie la 9 dimineața iarna, o bere. O_o Siderație de ambele părți. „Iertați-mă, ce ați spus la început?” mă întreabă. „Latte. Caffe Latte. L-A-T-T-E.

Lumea spiritualității e plină de tot felul de povestiri cu tâlc. Și e una pe care n-am înțeles-o niciodată (s-ar putea să fie de fapt o poezie, dar o găsești în tot felul de locuri în diverse forme). Spune așa: un tip și Dumnezeu mergeau pe plajă. Și tipul se uită înapoi și vede că le-au rămas urmele pașilor pe nisip – fiecare pas era o zi din viața lui. Însă în momentele cele mai grele rămâneau o singură pereche de urme.

După cum ziceam în alte dăți, maică-mea e arhitectă. Au venit la ea niște preoți ca să le facă un proiect pentru o casă de lumânărele (nu știu care e termenul tehnic), sau ceva altă clădire pe care o găsești de obicei pe lângă biserici. „O să avem nevoie de aprobare de sus, desigur,” a zis unul din preoți, gânditor. „De la Patriarhie?” a întrebat maică-mea. „Nu,” a răspuns preotul și a arătat cu degetul către cer.

Acum câtva timp m-a sunat cineva la telefon, număr necunoscut. Am răspuns. „Bună ziua, fac un sondaj legat de posturile de radio din România. Dacă mi-ați putea răspunde la câteva întrebări?” „Cu mare plăcere, dar știți, eu nu ascult radioul.” „Ah, bine, mulțumesc. Pot să vă sun atunci altă dată?” „Desigur, dar nici atunci n-o să ascult radioul.” Moment de pauză, după care tipa și-a cerut scuze, s-a amuzat puțin, și-a luat la revedere și cu asta basta.

Stau într-o cafenea, scriu la roman. Dar asta nu mă face să n-aud ce e în jur. Lângă mine, două tipe într-a 12-a (că discutau despre ceva chestii din care reieșea asta). Tipa1: Eu azi dimineață nu mai știam care e imigrarea și care e emigrarea. Tipa2: Imigrarea e aia când vin la tine și emigrarea e când pleacă. Tipa1: Ei, eu azi dimineață nu mai știam cum să aflu, am sunat-o pe mama, am sunat-o pe bunica.

Am fost la o cafea cu frate-miu acum câteva zile și mi-am adus aminte că acum vreun an îi zisesem unei tipe, Ioana, că o s-o sun când ajung prin Brașov. Evident, vreo două luni am uitat s-o fac, după care mi-a fost jenă să mai aduc vorba. Îi zic lui frate-miu de episod și îi spun numele complet al fetei (știu tone de Ioane). „Ioana?!” zice el. „Dar tu de unde o știi pe Ioana, că eu o știam din școală?

Română: Pentru că Eftimie mi-a zis că-i amintesc de Linda. Un filmuleț pe care l-am făcut pentru un curs din facultate (cursul de media predat de unul din profii de japoneză). N-are subtitrare încă, dar dacă-mi spune careva un program bun, sau dacă-mi aduc aminte ce foloseam eu, o să adaug. English: Because Eftimie said I remind him of Linda. A short film I made for one of my undergraduate classes (the media course taught by one of our Japanese teachers).

Ieri am stat în pijama până pe la 3 jumate (da, PM) și când mi-am anunțat intenția de a mă schimba, maică-mea m-a întrebat senină: „Te schimbi direct în pijama?” Așa că m-am dus să îmi încerc pijamaua nouă, doar ca să văd ce privire are când mă vede în alta. Am discutat despre cozonaci și despre războiul cozonăcelii de pe blog. „Mereu am crezut că ceva nu-i în regulă cu mine că nu-mi plac,” mi-a zis.

Ieri am primit o cutie de metal în care era un pachet de ceai. Am stat cu ea într-o cafenea din Sf. Gheorghe, am întors-o de pe o parte pe alta, am zis că nu pare rea, am alergat să prind microbuzul, am ajuns în Brașov, și am aruncat-o la gunoi. După care am jucat Borderlands, imaginându-mi că fiecare skag și psycho midget în care trăgeam aveau fața celui care a trimis cutia aia de ceai.

„Nu trecem pe aici?” am întrebat, că ni se apropia destinația și următoarea trecere era la vreo douăzeci de metri de locul cu pricina. S-a redresat rapid. „A, ba da, am uitat că tu ai probleme cu astea…” Mă uit la trecere, mă uit la ea. „Cu ce am probleme?” „Cu trecerile de pietoni. Că nu treci decât pe la treceri.” „Deci faptul că respect regulile de circulație în România înseamnă că am probleme.