Recunosc că atunci când mă apucă de-abia dacă smulgi din mine câteva cuvinte pe zi. Mă bag cu nasul în calculator și aici rămân. Sau dacă nu, căștile pe urechi și pornesc pe străzi. Îmi plac oamenii, dar în cantități mai mici. No, într-o zi din asta s-a nimerit să mă întâlnesc cu o cunoscută. Dau să trec pe lângă ea cu un simplu salut, dar îmi face semn să mă opresc.

Când am ajuns în Turcia la începutul lui septembrie am intrat cu mătușă-mea într-un mall. La parter era bancomatul, la subsol magazinul cu mâncare. În timp ce ea apăsa pe taste, m-am uitat în jur și am văzut că eram lângă vitrina unui magazin cu haine pentru copii. Tot felul de haine de toate felurile, printre care și costume ca cele din stânga de mai sus – de prințișor, mi-am zis.

Într-o bună zi Dumnezeu și-a deschis fereastra de la dormitor și s-a uitat afară înspre Pământ. În spatele lui, niște îngeri scuturau cearșafurile și băteau pernele. Dintr-o plapumă aruncată pe un fotoliu a zburat o singură pană moale de înger (doar nu credeți că Dumnezeu are pene de gâscă în așternuturi) care a plutit prin fața lui Domnului și l-a gâdilat pe la nări. Dumnezeu a strănutat peste ea și pana s-a umplut de spirit divin, iar apoi a fost purtată de curenții raiului înspre Pământ, ca să se întrupeze.

Vecina de lângă casa mătușii ne-a cerut voie să intre pe balconul nostru de la bucătărie ca să-și tragă niște fire de-alea de întins rufe de la noi la capătul opus al balconului ei. Nu peste mult timp, își pusese cearșafuri de jur împrejurul balconului, ca să poată să stea la aer fără să fie văzută deloc. Merită menționat că nu prea iese pe afară fără soț și că n-am văzut-o niciodată fără batic.

Pe 1 octombrie, la vreo 12:10 noaptea mi-am dat seama că se încheiase o lună și că puteam să-mi văd statisticile de pe blog pe luna septembrie (îmi plac statisticile pentru că sunt numere). Și mi-am adus aminte că o lună nouă = zile de naștere. De obicei uit complet de ele, dar am început: 8 octombrie, tata. A, stai, că Tati, bunicul, tatăl lui, e tot în octombrie. 6 octombrie.

Acum câteva zile au venit ca musafiri pe-aici doi profesori de la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca. Și pentru că nu se putea rata ocazia, cei de la Universitatea din Karabuk le-au cerut să facă o prezentare și pentru studenții turci… zis și făcut. Cei doi profesori și-au selectat materialele (unul pe film/animație, celălalt pe foto) și au ieșit în fața unui amfiteatru plin-ochi. No, după câteva cuvinte de prezentare traduse din română în engleză și din engleză în turcă, au început cu animația.

O țineți minte pe aia cu „Nu poți cumpăra o pâine în Covasna și Harghita”, nu? Măcar pentru că Times New Roman face mișto de ea. Ei bine, în Sf. Gheorghe mă înțelege lumea dacă cer în română, dar în Karabuk nu. Așa că azi m-am dus la o cușculie de-aia căreia poți să-i spui „magazin” dacă ai foarte multă indulgență și am zis, „Bir ekmek!” După care am întins o monedă de 50 de firfirei de-ai lor (kuruș) și am primit o pâine.

Acum 6-7 ani eram într-o tabără de artă (evident, la secția de literatură). Coordonatoarea dispăruse în ceață și rămăsese în București, cealaltă persoană înscrisă era prezentă tot în spirit și mai eram și eu. Tema impusă de coordonatoare? Erotism. Buuun. Ce să scriu, ce să scriu? N-aveam chef de chestii tradițional-erotice, așa că am scris o povestire pe direcția de umor/psihologie, „În jurul patului”. Amu, povestirea e de pe vremea când nu prea editam, așa că astăzi pot mai mult.

Mă bombardează știrile despre Roșia Montană și maidanezi de pe feed-urile pe care le urmăresc și de pe Facebook. Ieri am aflat că niște mineri s-au închis în mină în semn de protest. Azi am aflat că unul dintre minerii închiși e de fapt medicul stomatolog din zonă. L-au recunoscut cei care chiar se uită la filmulețe și știri pe tema Roșiei Montane. Am stat și m-am gândit: mineritul e în sângele și seva celor din Apuseni, nu?

Am fostt în vizită la taică-meu la firmă și am aflat povestea asta: acum câteva luni a renunțat la serviciile Romtelecom ca să treacă pe Digi (cu telefoane, internet, toate cele). Imediat după schimbare a constatat că nu mai are site și nu mai are e-mail, pentru că le avea prin Romtelecom și i-au fost tăiate odată cu internetul. Ok, nasol momentul, că nu se gândise la aspectul ăsta. Și-a urcat site-ul din altă parte, a rezolvat cu adresa de mail și și-a văzut de treabă.