Roxana-Mălina Chirilă

Diverse

Îmi iau laptop

…pentru că am nebunia acum. Da, îl iau de pe răul de eMag, unde a ajuns momentan la un preț ok: un laptop Lenovo, mai exact.

Momentan funcționez pe un Desktop cu Intel Core 2 Duo (2.33 GHz), 2GB RAM, NVIDIA GeGorce 7300 GT și un laptop MSI Wind U100 cu Intel Atom, 2 GB RAM (cu partea grafică integrată). Adică ambele cam depășite de situație, deși încă pot să mă joc pe el dacă vreau… dacă vreau să mă joc Kingdom of Loathing sau Might and Magic VII. Și pot să editez și chestii video, dacă sunt scurte și ușoare și nu vreau să fac prea multe. Din când în când, dacă vreau să-mi fac de cap, bag un Sacred (de la Ascaron) sau deschid un program de editare grafică (GIMP, de exemplu) și îmi fac de cap ca un copil teribil ce sunt.

Educație vs. învățământ

Am petrecut mai bine de o săptămână cu nasul în tot felul de cursuri și cărți pe tot felul de teme, bătând la cap oameni să-mi explice tot felul de prostii, întrebându-mă dacă să mă înscriu, eventual, la o conferință din Brașov, încercând să descifrez ce reviste sunt cotate ISI și începând să iau în serios varianta unui doctorat, deși în clipa în care am terminat masteratul am fost prea amărâtă ca să mă gândesc să continui, cum era planul inițial (apoi mi-am dat seama că nu trebuie să continui la București, pot merge în Cluj).

O să intru în detalii mai târziu și o să scriu câteva recenzii la niște cărți superbe (academice)(bine, no, și literare, să fie de toate pentru toți). Dar înainte de asta…

Întâlnire de gradul trei cu Martorii lui Iehova

Cel puțin, cred că a fost o întâlnire de gradul trei cu Martorii lui Iehova. Nu mi-e foarte clar cum stă treaba cu gradele astea.

Mergeam pe stradă pe cea mai ocolită rută posibilă către primul bancomat, că aveam chef de o plimbare, când m-a luat un tip mai în vârstă deoparte, dacă se poate să mă întrebe ceva. Eu credeam că vrea să mă întrebe cât e ceasul, sau altă chestie de genul ăsta.

-V-ar plăcea să fiți mereu atât de tânără și frumoasă cum sunteți acum? mă întreabă omul.

Pentru scriitori (amatori sau ba)

Momentan sunt prinsă de diverse preocupări, așa că nu vă scriu mult. Pentru cei care sunt interesați de scris, literatură și alte chestii de genul ăsta, recomand (mult? tare? cald? la 100 de grade?) blogul unei profesoare de „creative writing” – adică de scris literatură, mai pre românește. A publicat două romane, a fost pe ici, pe colo la diverse întâlniri scriitoricești și predă la Ball State University. A predat și la Minnesota State University-Mankato, The College of New Jersey, și la University of Pittsburgh.

De ce am pică pe linkurile către youtube (via messenger)

Există puține lucruri care mă enervează mai tare decât prieteni care aruncă spre mine cu linkuri către youtube (date pe messenger). Bancuri pe messenger? Tolerabile. Linkuri către articole? Șansele sunt foarte mari să arunc un ochi și să le închid. 9Gag, Tumblr, etc.? Se deschid și se închid repede.

Youtube?…

Naiba să-l ia.

Coursera – cursuri online la nivel de facultate

Cursuri la nivel de facultate, gratis. Relativ ușor de urmărit. Profesori de la universități cu renume și prestigiu. Teste. Certificate.

Se pare că e din ce în ce mai răspândită ideea cursurilor la nivel înalt, deschise publicului. Mai demult auzisem de TTC (The Teaching Company, mai nou The Great Courses) și alte proiecte de genul, în care profesori buni, cu prestigiu, de la universități importante ofereau cursuri înregistrate audio/video. Singura problemă cu ele fiind prețul – un curs la preț normal se ridică undeva la peste $100, poate ajunge la $200 liniștit.

Apoi am auzit de Yale Open Courses – cursuri înregistrate la Yale și puse pe net. Pe gratis, de data asta. Din ce în ce mai bine, mai ales pentru buzunare românești.

Acum vreo lună un amic de-al meu mi-a dat link către Coursera.org – mai exact, către un curs de algoritmi care nu începuse încă. M-am tot uitat să văd ce vrea site-ul de la mine și dacă e pe bani sau ba, cine ține cursul, ce e cu Coursera și despre ce e vorba în propoziție.

Joc cadou – "Frozen Synapse"

Un amic de-al meu a primit cadou un joc și s-a gândit să-l dea mai departe. Ideea e așa: Frozen Synapse, Metacritic score: 85%, joc indie tare, coloană sonoră mișto. Turn-based. Ca să citez din critici: „Frozen Synapse is a turn-based game with a distinctly tactical focus and thrilling one-versus-one combat. It feels a lot like chess but with rocket launchers.” (Daniel Shannon, Gamespot.com) „Each turn you take in Frozen Synapse is a calculated gamble, which makes the constant cycle of second guesses, tactical sneakiness, and erupting chaos in this turn-based shooter intensely absorbing.

Din ale Clujului

Am descoperit azi un restaurant tailandez simpatic prin centrul Clujului. Mâncare bună, destul de ieftină, atmosferă plăcută. Recomand mai departe. Aș da și adresa, dar mă tem c-am uitat-o și indicațiile îmi lasă de dorit. Mi-e dor de vreme frumoasă și de copaci înfrunziți, de o priveliște frumoasă de la Cetățuie. Dar chiar și în zile triste și mohorâte, e un aer plăcut, studenți, elevi, oameni de toate felurile. Am intrat într-o farmacie în care lucra o negresă și câteva clipe nu mi-a venit să cred că cineva ar putea să imigreze aici de bună voie.

Meditație, în sfârșit.

Cartea pe care o traduc le recomandă cititorilor să se uite în ei pentru a descoperi ce își doresc cu adevărat, cine sunt cu adevărat.

Purtată de puterea unei nostalgice amintiri a poveștilor depănate pe un anumit site unde mulți exhibiționiști spirituali își revelează realizările de excepție, am zis că poate e momentul să mai meditez și eu, cum meditam odinioară. Cine știe ce simplitate covârșitoare și benefică voi descoperi și eu în interiorul meu?

M-am așezat, am închis ochii și am așteptat. Să vină!

Cum cine? Eu. Eu din interior. Evident.