Nu mai știu cine a dat link-ul ăsta pe Facebook ca să-i zic mersi (deseori deschid tab-uri pentru citit când fac o pauză), dar cică Universitatea din California a pus la dispoziția publicului larg 770 de cărți în format digital publicate între 1982-2004. Multe sunt de interes foarte, foarte restrâns (cum se întâmplă des cu cărțile academice, de altfel), dar sigur trebuie să fie ceva interesant pe acolo. (despre viața salariaților japonezi din Tokyo?

Ieri am trecut pe la librăria Șt. O. Iosif că auzisem că ar da cărți gratis de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. M-am uitat o clipă la coada interminabilă care venea din subsol, urca scările și se întindea pe o latură întreagă de clădire, după care am renunțat la ideea de a lua o carte. Mi-era somn și mă durea capul. Nu-s eu foarte bogată, dar îmi permit cărți și un calcul scurt mi-a zis că bucuria de a primi o carte pălea puternic când era pusă în balanță cu statul la o coadă imposibilă.

Am zis la un moment dat că aș citi ceva cărți românești de azi, ca să iau pulsul lumii literare de aici. În fond, poate am prejudecăți degeaba. Bun. Negru și Roșu, de Ioan T. Morar. Nominalizată la Cartea Anului 2013 (dar n-a câștigat onoarea asta): mi-am zis că probabil că nominalizarea înseamnă că e o carte măcar bunicică, dacă n-o fi bună. Am intrat într-o librărie din Brașov, am căutat-o cu încredere, am găsit-o, și am citit primele rânduri, care nu erau rele:

Cei de la elefant.ro au o chestie simpatică azi: dacă iei cărți sau jucării de cel puțin 59 de lei și pe urmă bagi codul CADOU10 în pagina de comandă, primești asta zece cărți de mai jos cadou. Recunosc că n-am citit niciuna din ele – nu cred că cea despre „Criza adolescenței” mă atrage, și nici „Întâlnirea cu visele”, ambele non-ficțiune și nu pe direcțiile mele favorite, dar restul par mai interesante.

Cei de la Book Depository au o vânzare de cărți simpatică: timp de 25 de ore dau 50 de cărți la reducere – câte una la fiecare jumătate de oră (toate în engleză, că sunt site din UK și clientelor lor e în mare parte de limbă engleză – dar au și cărți în alte limbi de vânzare în rest). Reducerile sunt de maxim 60%. Am mai participat la evenimente de-astea în trecut și m-am ales cu cărți făinuțe, luate după ce am aruncat o privire pe rezumat și pe recenzii, ca să văd dacă m-ar interesa.

Azi iau la mână trei cărți faine: Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat. Toate de Stieg Larsson, cunoscute sub denumirea colectivă de „Trilogia Millennium”. Larsson ar fi vrut să fie mai multe, nu o trilogie, dar a murit înainte să afle că a scris bestsellere mondiale, așa că uneori simți că punea bazele unele unei serii mai lungi, care nu va fi terminată.

Citesc seria Millennium de Stieg Larsson. Romane polițiste, foarte faine, despre care o să discut când o termin. Dar până atunci o chestie mi-a sărit în ochi: câtă cafea beau personajele din roman. La fiecare 3-4 pagini cineva face cafea, bea cafea sau menționează cafeaua. Am căutat pe Google să văd dacă Suedia e cea mai mare consumatoare de cafea din lume. Răspuns: nu, Finlanda e, dar nici Suedia nu e extrem de departe.

Acum câțiva ani, la un târg de carte, am găsit Memoriile lui Casanova, o ditamai carte de sute de pagini, cu coperți albastre. Le-am luat, iar după ceva timp am zis să le citesc. Dar, surpriză, surpriză! Erau varianta prescurtată. Am căutat pe Gutenberg și am dat peste o monstrozitate cam de două ori mai lungă decât Război și pace: varianta completă. Doar că nici aia nu e exact cum a scris-o Casanova (pe lângă faptul că e în traducere).

Festinul ciorilor de George R.R. Martin A patra carte (în două volume în ediția cu coperți necartonate) din seria Cântec de Gheață și Foc. O carte fascinant de plictisitoare pentru un fir narativ atât de interesant. Personajele sunt interesante. Narațiunea e complexă. Apar tot felul de transformări psihologice care sunt credibile și au forță. Practic, cartea asta are toate elementele necesare ca să fie o carte de cinci stele (din cinci), dar e scrisă într-un stil atât de searbăd încât îți dorești să poți juca sudoku (sau World of Tanks) în timpul părților neinteresante, mai ales că unele dintre personajele mișto ale seriei au dispărut în ceață.

De ceva timp voiam să mai pomenesc niște cărți pe blog. Țara cu un singur gras – Adelin Petrișor. Prima de pe listă pentru că e recomandată cu steluță. O carte scrisă de un jurnalist despre Coreea de Nord, în care lipsa de informații e la fel de grăitoare ca puținele imagini pe care autorul reușește să le surprindă. Sărăcie, urale în numele dictatorului, refrenul constant „no pictures! no pictures!” Vezi suficient ca să-ți faci o idee și totuși ți se refuză orice privire mai profundă – dincolo de o anumită linie invizibilă coreenii nu permit accesul.