Cărtărescu a scos un volum mare și greu, Solenoid. Acuma, nu știu alții cum sunt, dar mie mi-a sunat vag cunoscut termenul. Nu suficient de cunoscut însă, ca să nu apelez la dex. De acolo am aflat că solenoidul este o „Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic”. Țineți minte de la fizică cum era cu bobinele? Se înfășoară o sârmă pe un suport, se bagă curent electric în sârmă și acele busolelor din jur o iau razna și nu mai arată nordul, ci bobina.

**Patrick Rothfuss – Numele vântului. (fantezie; mai exact, epic fantasy) ** Recunosc că am citit cartea asta în engleză, deci nu pot garanta pentru traducere. În original, am citit-o dintr-o suflare – sau din mai multe suflări, pentru că are peste 600 de pagini; dar oricum, suflările erau una după cealaltă. Într-un han dintr-un sat uitat de lume trăiește, sub acoperire, un mag și muzician legendar, momentan cu o mare recompensă pe capul lui.

Ah, merde. Zilele astea, după ce am terminat cu Cimitirul din Praga (recenzia va sosi în curând), m-am aruncat asupra colecției Jules Verne, de la Editura Adevărul Holding. Întâi am fost impresionată pozitiv de ediție: arată ca vechea colecție Verne, pătrățoasă, cu coperți cartonate, pagini cu scris mare, dar făcute îngrijit și plăcute la citit. Mai sunt greșeli pe ici, pe colo, litere lipsă și alte probleme tipografice, dar nu e chiar atât de deranjant.

Nu știu dacă mai ține minte cineva, dar la începutul anului – mai exact, pe 3 ianuarie – ziceam că anul ăsta îmi propun trei chestii în materie de citit: Să citesc 80 de cărți – chestia asta fiind mai mult o previziune decât o provocare – dar îmi plac listele și statisticile, așa că meh, am și eu un număr. Să citesc câte o carte pe lună dintre cele pe care mi le recomandă Goodreads, de curiozitate.

Când eram în București locuiam la o distanță atât de mare de facultate încât nu se punea problema să mă duc acasă într-o pauză de două ore între cursuri – și nici măcar într-una de patru ore, neapărat. Așa că am bătut zona Romană-Universitate în lung și-n lat până când am ajuns s-o știu destul de bine, ceea ce e complet irelevant, pentru că oricum în București business-urile vin și pleacă în decurs de luni sau unul-doi ani.

URSSA de Sergiu Someșan e una dintre puținele cărți românești scrise în zilele noastre pe care le-am citit cu plăcere și viteză. Nu are pretenții de Literatură profundă, plină de Idei care trebuie digerate de un auditoriu avid după înțelepciunea autorului, ci e literatură menită să fie citită – și deci are ceva plăcut, ușor. Însă, înainte să pună cineva mâna pe carte, să citească trei capitole și să spună că am înnebunit, țin să precizez că partea faină e după ce treci de început.

E o vorbă care spune că nimic nu îmbătrânește mai repede decât viitorul – sau decât previziunile despre viitor. Și părerea mea e că Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke a îmbătrânit și n-a făcut-o foarte frumos. Spun asta nu din cauza tehnicii din carte și a modelelor de nave spațiale, cât din cauza optimismului epocii bunicilor, când se mergea spre stele și erau multe de descoperit și oamenii puteau fi convinși să fie raționali și lipsiți de prejudecăți, vremurile vechi când încrederea în om era mult mai mare – într-un anumit sens.

Proporția traduceri/cărți românești e foarte mare (relativ la cea de afară). Nu știu dacă ați remarcat, dar în general în librăriile din România există o zonă de cărți scrise de autori români. Și nu e vorba doar de magazinele fizice – inclusiv pe eMag dacă intri, vezi o categorie de literatură universală și una de literatură română. Străinii nu au aceeași împărțeală. Dacă intri pe site-uri în engleză nu găsești o categorie echivalentă de literatură britanică/americană.

În 2014 am citit 100 de cărți, câte îmi propusesem. Unele au fost mai cunoscute, altele mai puțin cunoscute, unele luate la plesneală, altele pe care voiam de ceva vreme să le citesc. În 2015 schimb provocarea, să fie mai interesantă. 80 de cărți. (Da, mai puține ca în 2014) Câte o carte pe lună dintre cele pe care mi le recomandă Goodreads, de curiozitate. Patru cărți clasice dintre cele pe care tot voiam să le citesc și nu le-am citit – trei care necesită un efort moderat și o alegere masochistă: Genji Monogatari (cu care tot ajung la jumătate și pe urmă pierd șirul; e o cărămidă de roman vechi de un mileniu) Faust, varianta Goethe (pentru că tot uit de ea) Troilus and Criseyde (îmi place Chaucer și cumva am reușit să am cartea și să n-o citesc) The Faerie Queene, de Edmund Spenser (asta e cartea pe care o aleg din masochism – mă întrebam dacă să citesc the Faerie Queene sau James Joyce, dar hai să nu exagerăm, engleza medievală e varianta mai simplă) Și poate, dacă mă apucă un chef deosebit, o să-mi trec toate cărțile citite în ultimii ani în Goodreads, ca să știe mai tare ce să-mi recomande.

V-ați întrebat vreodată cum ar suna rezumatele sau descrierile de seriale și filme din programele TV, dacă ar fi făcute de aceiași oameni care scriu descrierea cărților pentru edituri? Știți voi despre ce oameni vorbesc, ăia posedați de demonul criticilor literari care-i face să băsmească fin cu cuvinte neinteligibile și să nu spună nimic relevant, dacă se poate. F.R.I.E.N.D.S. este o juxtapoziție a poveștilor a șase personaje care trăiesc într-un absurd banal cotidian.