Numărul auzit cel mai des, pe care-l dau și eu dacă n-am altceva de lucru: 10 pagini/zi. Numărul real: între 0 și 20 de pagini pe zi. Traducere brută. Pe urmă vine corectura. „Acum am început să traduc prima mea carte”: 6-7 pagini/zi. „I speak English very good!”: 3-4 pagini/zi – sau mai multe, dar atunci n-aș vrea să-ți fiu client. „Am un job stabil, dar pare că traducerile se plătesc ok ca venit suplimentar – la 8 lei/pag.

Ne plimbam prin Piața Sfatului când ne-au căzut ochii pe KFC și am avut următoarea discuție: „Tu-ți dai seama cum ar suna un KFC tradus? Pui prăjit a la Kentucky.” „Pui prăjit ca-n Kentucky, că „a la” e pe franceză și nu merge.” „Și Kentucky scris Chentachi.” „Cu doi de i.” „Pui prăjit ca-n Chentachii.” „Acronimul, în loc de KFC, e PPCC. Sună de-a dreptul comunist.” „Pe de altă parte, dacă scrii Kentucky cu K, ai PPCK, și ăla sună…”

Nu prea stau eu cu ochii pe proiectele de legi, dar stau cu un ochi pe diverse grupuri de traducători de diverse feluri. Mai o bârfă, mai un banc, mai niște informații relevante – e câte ceva acolo care să mă mențină interesată. De obicei nu se întâmplă nimic major în lumea traducătorilor… de obicei. Acum însă e un proiect de lege prin care vor să schimbe din rădăcini situația traducătorilor autorizați.

Mă întreba cineva: e mai dificil de tradus o carte din română în engleză, sau una din engleză în română? Am stat, m-am gândit, m-am foit… răspunsul e: depinde. Dar depinde rău, nu puțin, depinde de carte, depinde ce suport am, depinde cu cine colaborez și ce idei are. 1. Cea mai simplă variantă. Cel mai simplu, am decis în cele din urmă, e să traduci cărți de dezvoltare personală/spiritualitate: autorii vorbesc simplu și se repetă de la carte la carte, de la autor la autor.

Nu prea discut în public despre proiectele la care lucrez, pentru că orice muncă pe care o faci presupune și chestii mișto, și chestii mai puțin mișto – și greșeli pe care le faci prostește și le rezolvi noaptea la 12. Dar se apropie finalul de an și mi-am scris numele, prenumele și profesiile în partea de sus a blogului, ca să fie vizibile. Pentru că suntem pe 12 decembrie și nu cred că o să mai fac fapte de vitejie neanunțate în următoarele două săptămâni, o să trag o linie și o să adun experiența.

Sunt liber profesionist – sau freelancer, cum se spune în ultima vreme de când nu mai avem profesori, ci traineri și nu mai avem directori, ci manageri. Ceea ce dă naștere la anumite confuzii. Tehnic vorbind pot să lucrez oriunde și oricând, ceea ce dă senzația că n-aș lucra decât când îmi poftește inimioara. Mai ales când sunt întrebată dacă sunt disponibilă două ore săptămâna viitoare și pot să plasez cele două ore oricând în timpul săptămânii fără să fie probleme.

Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei. A ajuns pe net via o carte publicată în 1892. Traducerea e mai liberă ici-colo, unde am mai schimbat câte un cuvânt cu altul, dar în principiu nu e mare diferență. [ce mă frapează e că mama întreabă mereu de cea mai frumoasă regină din lume, iar păstrăvul buclucaș îi zice mereu de fi-sa.

„Când zulușii vor produce un Tolstoi îl vom citi, spunea cineva. E o viziune centrată pe vest, axată pe cultura occidentală. De ce ar trebui zulușii să producă un Tolstoi? De ce să scrie o Anna Karenina, de exemplu? Cultura Zulu nu trebuie să se supună standardelor noastre culturale pentru a fi acceptată, ne-am dat seama. Vedeți, în vremea colonialismului se credea că popoarele evoluează în aceeași direcție și că unele erau încă blocate în timp în epoca primitivă, sau în culturi medievale, lucru cu care nu mai suntem de acord: azi acceptăm că toate culturile sunt egale…”

O chestie ușor enervantă la limba română, din punctul de vedere al traducerilor: unele cuvinte luate din alte limbi fie nu au o traducere standardizată, fie au mai multe, fie e mai complexă treaba. Nu vorbesc doar de sendvișuri care sunt sandvișuri care sunt sendiviciuri care sunt sandviciuri. Vorbesc de tot felul de mici rahaturi pe care le dai pe Google, le cauți până-ți sar ochii din cap și degeaba. Dai peste Kant – „noumena/phenomena”.

Kil = kilogram = unitate de măsură a masei. (nu a greutății, greutatea se măsoară în Newtoni) Un litru de apă are un kilogram. Un litru de miere are cam 1,4 kilograme. Chilă = chilă = unitate de măsură a volumului. Folosită în trecut pentru cereale. În Țara Românească, o chilă avea 680 litri, în Moldova avea 430 litri. (știu chestia asta din cauza lui Neagu Djuvara și a cărților lui)